Puterea viziunii
Text prezentat cu prilejul vernisajului expoziţiei “Puterea viziunii”, 16 august 2014

Doina Mândru, 2014

Pictor, restaurator remarcabil şi iconar recunoscut pentru originalitatea ideatică şi fineţea execuţiei, Elena Murariu este un artist complex şi prolific dublat de un creştin practicant dăruit cu o frumoasă familie care, fapt rar, îi şi împărtăşeşte preocupările profesionale şi intelectuale. De aceea, într-un fel, ceea ce admirăm în această expoziţie închinată Sfinţilor martiri Brâncoveni, la tricentenarul pătimirii lor, este rodul unei lungi, răbdătoare şi discrete împreună lucrări şi creşteri duhovniceşti, desăvârşită prin mâna Elenei Murariu. Icoanele executate în tehnica tradiţională a temperei cu ou pe suport de lemn anume prelucrat şi preparat, împreună cu desenele de caligraf al duhului prezentate la palatul Brâncovenilor de la Mogoşoaia sintetizează peste 20 de ani de lucru la monumente aparţinând epocii lui Constantin Brâncoveanu sau chiar la ctitoriile domnului, prilej serios de cercetare atentă a artei brâncoveneşti şi de adâncită reflecţie asupra creatorilor ei, marii pictori şi puţin cunoscuţii sculptori ai sfârşitului de secol XVII, dar şi de meditaţie asupra comanditarilor ei. Multiple relaţii s-au dezvăluit atunci privirii perspicace a pictorului şi iconarului. Titlul expoziţiei sintetizează admirabil o concluzie la care autoarea a ajuns după ani de meditaţie: PUTEREA VIZIUNII exprimă forţa de persuasiune, presiunea unui înalt model etic şi spiritual asumat conştient, cu egală iubire şi supunere, de subiectul (Sfântul Constantin Brâncoveanu) ca şi de autorul icoanelor ce vi se înfăţişează acum. Se spune despre ucenicia în artă că este asemeni unei „transmiteri a focului sacru“. În cazul Elenei Murariu, magistrul a fost poetul Ioan Alexandru şi al său Oratoriu pentru Constantin Brâncoveanu care a aprins dragostea pentru sfinţii Brâncoveni. Se poate spune însă şi că Brâncoveanu însuşi, prin moştenirea artistică lăsată, a chemat-o la lucru, la veghe spirituală şi la iubire.
Aşa se face că prin ceea ce ne arată acum, Elena Murariu nu răspunde unei anume comenzi oficiale, unui proiect exterior, ci unui impuls interior, unei chemări a inimii care au dus-o către cercetarea artistică la început, apoi către studiul istoric, bazat pe documente şi monumente. Amplele ei lecturi din literatura imnografică, exerciţiul rugăciunii (aici păstrează o firească discreţie) sau atenţia cu care în cursul lucrului pe schelă va fi urmărit şi glasul din strană, au condus treptat iconograful la imaginarea ciclurilor istorice, apoi hagiografice, şi, în final, la alcătuiri contemplative prin care autoarea încearcă să ne apropie nu doar de imaginea jertfei de sânge a Brâncovenilor, relatată până în amănunte mai mult decât inedit surprinzătoare, cum este, de pildă, plata gâdelui, ci de sensul duhovnicesc al muceniciei lor, de izbânda spirituală, câştigarea raiului. Aşa s-au născut ciclurille contemplative pe care le-a intitulat Livada duhovnicească, Pomul roditor, aşa s-au născut Horele martirilor , replici deplin întemeiate teologic la imaginile de paradis ale vechilor cupole bizantine.
Pe de altă parte, autoarea, soţie şi mamă, nu putea să nu mediteze şi la unitatea duhovnicească a familiei Brâncovenilor, la suferinţa lor comună, la rugăciunile şi jertfele lor de tot felul. Le-a ilustrat în alt ciclu de desene şi icoane, folosind uneori motivul – întâlnit mai ales în fresce – al paralelei teologice, care face din greu încercata doamnă Marica o Marie îndoliată, din Sfântul Constantin tatăl, un nou Avraam, din fii, pe numele lor, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, un împătrit Isaac ai cărui urmaşi – cât un neam – vor rodi în cerul înstelat închipuit aici, – precum la primii creştini – de păunii împodobiţi cu capetele sfinţilor martiri.
Remarcând înaltele calităţi picturale şi portretistice ale icoanelor Elenei Murariu, frumuseţea ca şi subtilitatea teologică a desenelor ei, subtile caligrafii spirituale, cum le spune, ne bucurăm să constatăm că pilda Sfinţilor Brâncoveni a născut nu doar icoane, ci o iconografie vie şi o meditaţie teologică profundă care interpelează privitorul, atragându-l spre contemplare.

Back